Voiam să pun un breaking news, dar cu războiul ăsta iar băgam panică în români. Și iar mai făceau un rând pe undeva.
După 20 și ceva de zile de când a început războiul în Ucraina, sau cum s-a anunțat în Rusia „operațiunile speciale din Ucraina”, mulți dintre compatrioții mei se întrebau: oare ce mai face fostul președinte Ion Iliescu?
Unii au și început să zică cum că și-a făcut bagajele și a fugit din țară, că de, e și el un pui de rus. Alții spun că și-a vândut din bunuri, casa și altele ca să nu pățească ca oligarhii ruși din țările occidentale. Alții, mai pișicheri, ziceau că de când rubla s-a devalorizat Iliescu chiar e sărac și cinstit.
Și cum întrebarea era de actualitate, am zis s-o sun pe doamna Nina, jumătatea lui Ion Iliescu, poate ne spune adevărul.
Și l-am aflat.
Când am vorbit cu ea ne-a povestit că și Vladimir Putin a sunat înainte și a întrebat de Iliescu.
Zice ea:
„Sună telefonul, ridic receptorul și aud la celălalt capăt:
– Alo, tovarășul Iliescu este acasă? Sunt eu, Vladimir Putin, și vreau să vorbesc cu prietenul și camaradul meu de suferință Ion.
– Măi, Vladimire să știi că Nicu nu-i acasă.
– Dar unde-i tovarășa?
– Păi, a plecat la Moscova.
– Cum așa, dar pe mine de ce nu m-a anunțat?
– Nu știu, măi Vladimire. Dar vreau să te întreb ceva: Tu ți-ai pregătit elicopterul?”
UIte așa am descifrat și enigma cu Ion Iliescu. E clar. În câteva zile vom vedea o revoluție în direct la televiziunea națională din Rusia.
V-a informat al vostru reporter special sub acoperământ,
Nicolae C. Vladimirescu Pution
Vocea Botosani