Reprezentativa României va susține astăzi, de la ora 20:15, pe noul „Ghencea” un duel amical cu Grecia. Partida va fi condusă la centru de Ricardo de Burgos Bengoechea, acesta avându-i alături pe conaționalii săi spanioli Juan Carlos Yuste Jimenez și Iker de Francisco Grijalba.
Partida este una specială pentru prima reprezentativă. Cu această ocazie se va produce debutul oficial al lui Edward Iordănescu la cârma naționalei, tehnician care-i succede lui Mirel Rădoi.
În ceea ce privește „directele” all-time, indiferent că vorbim de meciuri amicale sau oficiale, România conduce detașat la victorii. ”Tricolorii” și-au trecut în palmares 18, față de 6 ale elenilor, alte 10 terminându-se nedecis.
Cele mai recente întâlniri au fost consemnate în campania pentru Euro 2016. România a încheiat atunci grupa pe locul 2, reușind să câștige patru puncte în dubla cu Grecia: 1-0 în deplasare, 0-0 acasă. În 2013, însă, naționala pentru care evoluau atunci Mitroglu, Samaras sau Salginpidis a învins România cu 4-2 la general, în barajul de calificare la Mondialul din Brazilia.
Atât jocul cu Grecia de astăzi cât și cel de pe 29 martie cu Israel din deplasare, reprezintă un bun prilej pentru noul selecționer de a-și cristaliza o formulă pe care să mizeze în duelurile din Liga Națiunilor care vor avea loc în luna iunie.
Partidele oficiale ale României din 2022, din Liga Națiunilor:
4 iunie 2022: Muntenegru – ROMÂNIA (ora 21:45)
7 iunie 2022: Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA (ora 21:45)
11 iunie 2022: ROMÂNIA – Finlanda (ora 21:45)
14 iunie 2022: ROMÂNIA – Muntenegru (ora 21:45)
23 septembrie 2022: Finlanda – ROMÂNIA (ora 21:45)
26 septembrie 2022: ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina (ora 21:45)
Echipe probabile România – Grecia:
România: Niță – Rațiu, Nedelcearu, Chiricheș, Bancu – M. Marin, Maxim, R. Marin, Cicâldău, Mihăilă – Pușcaș.
Grecia: Vlachodimos – Goutas, Mavropanos, Tzavellas – Rota, Alexandropoulos, Siopis, Bouchalakis, Tsimikas – Pavlidis, Vrousai.
Arbitru: Ricardo de Burgos Bengoechea