Legi speciale pentru parlamentari

După ce au reuşit şi au reintrodus pensiile speciale, acum minunaţii noştri parlamentari schimbă legile după bunul lor plac. Adică îşi fac legi speciale.

Şi acum să vă explic despre ce este vorba. Deputaţii din Comisia de Transporturi au votat o serie de modificări din Codul Rutier nu în sensul înăspririi legii împotriva şoferilor vitezomani și agresivi. Ba, din contră, au votat relaxări a mai multor sancţiuni pentru fapte grave care au loc în trafic dar şi pentru recidivă. Şi asta după ce, cu câteva luni în urmă, înăspriseră pedepsele pentru şoferii vitezomani și agresivi.

Iată ce modificări au votat deputații noștri dragi:

– articolul care definea comportamentul agresiv la volan iar conducătorul era sancționat cu suspendarea permisului pentru 30 de zile a fost ELIMINAT;

– șoferii care sunt prinși pe radar că circulă cu 70 de km/h peste limita maximă de viteză primesc dovada CU DREPT DE CIRCULAȚIE pentru 15 zile; în prezent, dovada nu dă dreptul celui sancționat să se urce la volan;

– șoferilor recidiviști pentru sancțiuni grave, cum ar fi depășirea de coloane oprite, trecerea pe culoarea roșie a semaforului, comportament agresiv, consum de alcool sau viteză excesivă, li SE REDUCE perioada de recidivă, de la 6 luni la 3 luni;

– pentrua reduce perioada de suspendare, recidiviștii pentru sancțiuni grave li se oferă posibilitatea de a da un test;

– cei care acumulează 15 puncte de penalizare, ceea ce duce la suspendarea permisului, vor putea contesta în instanță contravențiile, fără ca termenul de prescripție de 6 luni de la primirea punctelor să fie înghețat;

– șoferii care dau testul pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului îl vor putea recupera mult mai repede; de exemplu la o perioadă de suspendare de 90 de zile, în prezent se reduce la 60 de zile, după modificările din Parlament se reduce la 30 de zile;

– cei care au comis o nouă abatere în perioada cu permisul suspendat pentru 30 de zile și au primit o nouă sancțiune de 30 de zile, de exemplu, vor primi permisul după primele 30 de zile și nu după 60 de zile cum este prezent; adică sancțiunile nu se cumulează, ci se suprapun;

– pentru necomunicarea datelor de identificare a șoferului contravenient către poliție, se reintroduce facilitatea de a plăti la jumătate din minimul amenzii în 15 zile, prevedere care fusese eliminată în urmă cu câteva luni.

Da, cam astea sunt modificările. Dacă vă uitați bine, zici că sunt făcute speciale pentru acei parlamentari care fac alergie la resprectarea Codului Rutier. Și sunt mulți.

Asta, în condițiile în care România este țara cu cei mai mulți morți în accidente rutiere din Uniunea Europeană. Țara noastră are cea mai ridicată rată a deceselor în urma accidentelor rutiere – 85 de decese la un milion de locuitori, după cum arată cele mai recente date publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Și chiar dacă nu ne spunea Eurostatul, cu toții vedem, în fiecare zi, zeci de accidente rutiere, de multe ori foarte grave, dar și cu oameni răniți grav, chiar mai rău, cu decedați. Dar pe parlamentari asta nu-i interesează. Ei atât știu că trebuie să-și asigure un confort special în trafic, că, de, sunt speciali, și să nu se încurce cu tot felul „de săraci” care circulă cu mașini lor modeste pe drumurile publice.

Uite așa, politicienii noștri dragi își arată adevărata lor față. Adică, grija lor față de populimea de la care cer voturile sunt aproape nule, mai mult zero.

Mă gândesc că, dacă parlamentarii mai fac modificări de genul ăsta, e mai bine să desființeze Codul Rutier. Că așa mai mult încurcă. Ba, desființezi și Poliția Rutieră fiindcă nu mai are obiectul muncii. Și, uite așa, faci niște economii la bugetul de stat. Deci ar fi bani și de pensii. Nu speciale. Pentru ăia necăjiți. Ei, oare le-am dat idei?

Vă claxonează al vostru,

deputat Vitezomanu Gică

Vocea Botosani

Articolul precedentCostel Șoptică: Toate comunele din județul Botoșani vor primi bani prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”
Articolul următor#10 VOCEA BOTOSANI – invitat Primar Dumitru-Verginel Gireadă, al Comunei Mihai Eminescu