Valoarea indicatorului social de referință a fost actualizat în acest an iar diferența dintre acest stimulent şi salariul realizat este suportată de către angajator din fonduri proprii.

Conducerea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă reaminteşte angajatorilor că pot beneficia de un stimulent financiar lunar dacă angajează elevi și studenți pe perioada vacanței.

Acest stimulent este egal cu 50% din valoarea indicatorului social de referință (ISR) al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă. Valoarea ISR a fost actualizată în 2022 la suma de 525,5 lei.

Elevii şi studenţii se pot angaja doar pe perioada vacanţelor. Stimulentul financiar se acordă pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care s-a încheiat contract individual de muncă. Diferenţa dintre acest stimulent şi salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii.

Beneficiarii stimulentului financiar lunar sunt doar angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp parţial sau a unui contract de muncă temporară, numai dacă durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanţei.

În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă este încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână şi se consideră încheiat cu normă întreagă.

Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor.

Angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi anterior datei de începere a vacanţei stabilite potrivit legii, pentru elevii şi studenţii respectivi sau care au beneficiat, pentru elevii şi studenţii respectivi, de stimulentul financiar prevăzut în lege pentru o perioadă de 60 de zile lucrătoare în cursul anului calendaristic nu vor beneficia de acest ajutor financiar.

 

Adrian Dimitriu

 

Vocea Botosani

Articolul precedentDante Botoșani – Oțelul Galați, azi, pe ”Municipal”!
Articolul următorCum vor aborda ”tricolorii” deplasarea în Bosnia: Iordănescu pregătește schimbări masive în primul ”11”