Debut cu dreptul pentru FC Botoșani în noul campionat!

FC Botoșani a început cu un succes campionatul Superligii, ediția 2022/23. Luni seară, la primul meci oficial cu Mihai Teja pe bancă, ”roș-alb-albaștrii” s-au impus cu scorul de 3-2 în fața Chindiei.

Am asistat la o partidă cu de toate” A fost nevoie doar de două minute pentru ca tabela să sufere prima modificare, venită în urma penalty-ului perfect executat de Mailat (video), acordat după faultul lui Celea, asupra lui Sekou.

Avantajul a fost anulat rapid de trupa lui Mihalcea. În minutul 13, după o eroare comisă de Șeroni în jumătatea proprie de teren, Chindia a dezvoltat o fază rapidă, finalizată de Șerban cu un șut precis de la margine careului.

Și după reușita de 1-1 a oaspeților jocul a rămas deschis, Botoșaniul fiind echipa mai incisivă. Concretizarea a venit și pe tabelă, și nu doar o dată. În minutul 33, Eduard Florescu a marcat cu capul, după o centrare perfectă a lui Mateus.

După doar două minute a picat și reușita de 3-1. Plecat într-o acțiune proprie, Mailat a trecut de Căbuz și a marcat în poarta goală. De altfel, prin prisma celor două reușite, dar și a întregii evoluții din meci, Mailat se înscrie lejer pentru titlul neoficial de cel mai bun jucător al partidei FC Botoșani – Chindia.

Două roșii și un gol, după pauză

Spectacol a fost și după pauză. Nu au lipsi însă emoțiile, pentru că unicul gol al părții secunde a venit în poarta lui Pap. Am asistat la încă o reușită frumoasă a oaspeților, realizată de ex-dinamovistul Mihaiu, în minutul 48.

Chindia a alergat după golul de 3-3, însă forcing-ul s-a soldat doar cu eliminarea lui Căpușă de minutul 61. Din păcate, superioritatea numerică a echipei botoșănene a durat doar 7 minute, Mateus fiind și el eliminat, după primirea celui de-al doilea galben.

Jocul s-a încheiat cu scorul de 3-2 în favoarea echipei FC Botoșani, un rezultat logic raportat la cursului jocului. În plus, în discuție poate fi adus un alt penalty, neacordat echipei lui Teja. În minutul 34 al disputei, la un corner al echipei botoșănene, Denis Dumitrașcu l-a tras evident de tricou pe Eduard Florescu, aspect nesesizat de centralul Feșnic, dar nici de camera VAR.

Echipele utilizate în FC Botoșani – Chindia, scor 3-2: 
FC Botoșani: Pap – Patache (80′ Sbo), Dican, Șeroni, Țigănașu – Florescu (76′ Tisdell), Perianu, Târcoveanu (56′ Shahaf) – Mailat (80′ Dragu), Camara (76′ Grubac), Mateus
Antrenor: Mihai Teja
Chindia: Căbuz – Căpușă, Celea, Boldor, Dumitrașcu – Dulca (67′ Passaglia), Vorobjovas – Șerban (67′ Ioniță), Chamed (67′ Dinu), Popdaiuc (46′ Mihaiu) – Neguț
Au marcat: Mailat (min. 2, 31), Florescu (min. 29)/ Șerban (min. 13), Mihaiu (min. 48)
Antrenor: Adrian Mihalcea

Pentru FC Botoșani urmează două deplasări. Sâmbătă, 23 iulie, de la ora 18:30, echipa noastră joacă pe terenul lui FC Voluntari. 1 august este data la care FC Botoșani va evolua la Mediaș, în compania nou-promovatei FC Hermannstadt.
Rezultatele complete ale primei etape din Superliga:
HERMANNSTADT – MIOVENI, 3-0
UNIVERSITATEA CRAIOVA – SEPSI, 2-2
FC ARGEȘ – UTA, 2-0
CFR CLUJ – RAPID, 1-0
FARUL – CRAIOVA 1948, 2-1
FC BOTOȘANI – CHINDIA, 3-2
PETROLUL – FC VOLUNTARI, 0-1

Superliga, etapa a II-a:
Vineri, 22 iulie
20:30 MIOVENI – FARUL
Sâmbătă, 23 iulie
18:30 FC VOLUNTARI – FC BOTOȘANI
21:30 CRAIOVA 1948 – CFR CLUJ
Duminică, 24 iulie
12:00 SEPSI – FC ARGEȘ
18:30 UNIVERSITATEA CLUJ – UNIVERSITATEA CRAIOVA
21:30 RAPID – FCSB
Luni, 25 iulie
18:30 CHINDIA – HERMANNSTADT
21:30 UTA – PETROLUL

 

Articolul precedentFC Botoșani – Chindia: Trupa lui Teja atacă primele 3 puncte ale sezonului!
Articolul următor300 milioane de euro pentru IMM-uri din industria alimentară si construcții