Elevi ai Liceului Tehnologic Coțușca au participat la ultima ședință de Consiliu Local a lunii octombrie pentru a vedea cu ochii lor cum se derulează și ce presupune o întâlnire a aleșilor locali ale căror decizii schimbă fața comunei.
Întâlnirea, care ar trebui să fie un exemplu și pentru celelalte licee din județ, și-a propus să apropie noile generații de administrația publică, să transmită și să demonstreze elevilor elemente practice privind funcțiile, structura și funcționarea autorităților locale.
Din ordinea de zi, liceenii au înțeles că se finanțează și se pregătește pentru coțușcăneni un centru permanent de intervenție în situații de urgență, precum și o serie de locuințe sociale pentru cadrele didactice și cele medico-sanitare care doresc să activeze în comună dar nu găsesc unde să locuiască.
”Chiar anul trecut am avut o doamnă profesoară de biologie care, deși ne era foarte dragă a trebuit să plece de la noi din liceu pentru că, oricât a căutat, nu a găsit o chirie convenabilă”, și-au adus aminte fetele prezente la ședința legislativului local.
Gabriela Simirad, Diana Scutariu, Carmen Nicorici, Alexandra Mihalache și Lenuța Ciobotariu, însoțite de profesoara Claudia Amariei au cerut aleșilor locali și primarului Viorel Ciobanu detalii despre posibilitățile de soluționare a unor probleme pe care au reușit să le sesizeze, precum alimentarea cu apă a comunei, drumurile comunale, dar și oportunitățile de organizare a unor noi sărbători ale comunității.
O idee foarte bună a copiilor a găsit un răspuns prompt din partea edilului șef al comunei, urmând să se pună la punct detaliile și procedurile pentru a se trece la treabă. Este vorba despre o colaborare între primărie și liceu în urma căreia tineri voluntari să ajute vârstnicii cei mai vulnerabili prin procurarea de medicamente și alimente, prin vizitarea periodică și oferirea sprijinului necesar.
La Coțușca, grație proiectului „Agenda comunității” derulat prin programul „Active Citizens Fund” România, conducerea liceului, prin directorul general Cornel Mihai, și cea a Primăriei au văzut necesitatea și utilitatea unor noi colaborări.
„Cu cât mai multe întâlniri ale tinerilor cu reprezentanți ai administrației locale, cu atât mai bine. Ne-am bucurat în acest an să-l avem pe domnul primar Viorel Ciobanu în clasă, pentru a discuta de la egal la egal cu tinerii cetățeni. De data aceasta doleanțele și curiozitățile noii generații au fost prezentate direct consilierilor locali, cei care prin votul și inițiativele lor decid ritmul și direcția de dezvoltare a comunității. Toată lumea are de câștigat în urma unor astfel de întâlniri”, a declarat directorul Cornel Mihai.
Proiectul „Agenda comunității”, derulat de Fundația „Corona” din Municipiul Iași, în parteneriat cu Asociația de dezvoltare rurală „Ceplenița” prin programul „Active Citizens Fund” România, este finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021, fiind destinat unui grup de 2.000 de tineri din 20 de comunități din Botoșani, Iași și Vaslui. Proiectul își propune să ofere un cadru de implicare cetățenilor în luarea deciziilor publice care îi privesc în mod direct.