Proprietarii care au fose septice trebuie să se înregistreze la primărie

Cei care nu o vor face până la data de 23 noiembrie 2022 riscă amenzi de până la 10.000 lei.

Pentru diminuarea poluării pânzei freatice și a apelor de suprafață, autoritățile de la noi vor să știe, mai ales în cazul deversărilor de ape reziduale (accidentale sau nu), cine este responsabil, astfel că au organizat un registru în care sunt trecute gospodăriile care nu sunt legate la sistemul de canalizare. Acest lucru a fost stabilit prin HG 714/2022 care se aplică din 27 mai anul curent.

Prin această ordonanță, cei care dețin fose septice trebuie să se înscrie într-un registru organizat de primării. Obligația se aplică atât foselor septice în construcție, dar și celor construite deja, deținătorii celor din urmă fiind obligați să le înscrie la primărie până pe 23 noiembrie 2022. În caz contrar, deținătorii foselor septice riscă amenzi de până la 10.000 de lei. Primăriile au avut termen până pe 25 august pentru înființarea unui registru de evidență a sistemelor individuale de colectare și epurare a apelor uzate din localități.

Acest HG mai stabilește că „proprietarul spațiilor conectate la sistemul individual adecvat de epurare are obligația să înscrie sistemul de epurare în registrul autorității publice locale pentru evidența unor astfel de sisteme, în termen de 120 de zile de la conectarea incintei la sistemul de colectare și/sau epurare a apelor uzate”.

În plus, în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a HG 714/2022, adică până pe 23 noiembrie, și proprietarii de fose septice construite înainte de 27 mai 2022 au aceeași obligație.

Înscrierea în registrul de evidență se poate face fie direct la primărie, fie online, dacă primăria a stabilit organizarea acestui registru astfel.

Neînregistrarea foselor septice în registrul de evidență la termenele amintite poate aduce atât persoanelor fizice, cât și celor juridice, amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei, după cum subliniază Garda de Mediu.

„Controalele Gărzii Naționale de Mediu vor viza conformarea sistemelor individuale adecvate, potrivit unei programări stabilite anual cu reprezentanți ai primăriilor și cu Administrația Națională Apele Române (ANAR – n.red.), pe baza monitorizării corpurilor de apă care evidențiază deteriorări ale stării acestora. În concluzie, dacă în urma sesizării de alterare a calității unor corpuri de apă (venită din partea ANAR) vor fi depistate persoane fizice sau juridice care dețin și utilizează o fosă septică, însă nu s-au înscris în registrul de evidență, Garda Naționala de Mediu va putea aplica amenzi(…)”, transmit reprezentanții Gărzii de Mediu.

Sistemele individuale adecvate de colectare și epurare a apelor uzate sunt definite de Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 ca sisteme de colectare și epurare a apelor uzate care asigură un nivel de protecție a mediului corespunzător, similar cu cel al sistemelor publice centralizate de canalizare și epurare și care îndeplinesc condițiile tehnice, de mediu și de reglementare conform standardizării și legislației specifice din domeniul apelor uzate și gospodăririi apelor.

Acestea pot fi autorizate, potrivit HG 714/2022, numai acolo unde instalarea unei rețele publice de canalizare nu se justifică din punctul de vedere al impactului asupra mediului sau din motive economice.

Totodată, pentru toate sistemele individuale adecvate de colectare și epurare a apelor uzate este obligatorie eliminarea nămolului de epurare din instalație printr-o firmă acreditată de vidanjare, intervalele de vidanjare pentru bazinele de colectare și intervalele de preluare a nămolului de la sistemele de epurare fiind înscrise în registrul de la primărie.

Articolul precedentNe uităm la Cupa Mondială 2022! Ai întreg programul și televizările partidelor din faza grupelor
Articolul următorPachetul de legi ale Justiției a fost promulgat astăzi de președintele Klaus Iohannis