Un sediu în care se întrunesc și pun la cale diversele activități pe care le desfășoară pentru și în folosul comunității și trei biserici unde se pot ruga sunt reperele păstrate și menținute de către armenii din Botoșani.
În dialogul nostru cu Cristian Lazarovici, președintele Uniunii Armenilor din Botoșani, am aflat că armenii din Botoșani au fost o comunitate mare, puternică, au pus umărul la dezvoltarea orașului și au dat României personalități de seamă recunoscute la nivel național și internațional.
Armenii veniți în Moldova erau negustori, meșteșugari, în general oameni avuți, care, datorită privilegiilor pe care le-au obținut și comerțului pe care l-au dezvoltat au făcut să prospere principatul Moldovei.
Uniunea Armenilor din România (U.A.R.) este o organizație obștească înființată în martie 1990 cu scopul de a apăra și promova interesele comunității armene din România.. Aceasta funcționează ca organizație non-guvernamentală cu specific etnic.