Primarul comunei Călărași, Elena Vrajotis, a anunțat semnarea, la Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației a câtorva contracte de finanțare din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență și din Programul Iluminat Public-prin AFM.
Este vorba despre 4 proiecte care aduc în comuna Călărași aproximativ 3 milioane de euro prin fonduri europene și guvernamentale:
1. Prima investiție va fi finanțată din Componentă C10 a PNRR, denumită Fondul Local, obiectivul proiectului propune achiziționarea unui complex hardware și software interconectat într-un ecosistem de guvernare inteligență a comunității. Platforma este centrată pe interacțiunea unei platforme de guvernare locală, materializată într-o platforma web susținută de o aplicație mobilă iOS și Android, care interacționează, în sensul monitorizării și după caz, controlului, hardware-ului extern montat la nivelul localității. Totodată platforma gestionează, printr-un sistem de conturi dedicate, interacțiunea cu cetățenii, prin aplicația dedicată acestora. De asemenea vor fi construite două stații de încărcare pentru vehicule electrice și hybrid, și vor fi modernizate parcurile din comuna Călărași.
2. Proiectul de investiție „Modernizarea sistemului de iluminat public în comuna Călărași, județul Botoșani-etapa a doua” cuprinde realizarea lucrărilor de creștere a eficienței energetice a SIP și presupun: montarea unui număr de 350 aparate de iluminat de tip LED și implementarea unui sistem de telemanagement pentru fiecare lampă led în parte. Acest proiect vine în completarea lucrărilor ce s-au realizat în acest an la sistemul de iluminat public- etapa unu, care a presupus înlocuirea a 350 de lămpi și implementarea sistemului de telegestiune la nivelul UAT Călărași în satele Călărași, Libertatea și Plesani. Este o premieră pentru digitalizarea sistemului de iluminat public deoarece vom putea gestiona acest sistem de la distanță, de pe un program software instalat pe un computer și o aplicație mobilă. Aplicația va transmite date în timp real despre fiecare lampă, intensitatea curentului electric, defecțiuni, gradul de luminozitate și consumul de energie.
3. Modernizare piață centrală în comuna Călărași, județul Botoșani. Acest proiect de investiție presupune următoarele intervenții: amenajarea de noi alei și spații de circulație, refacerea împrejmuirii existente, amenajare albie și podeț din beton, închiderea și reabilitarea halelor existente, construirea de grupuri sanitare, amenajare peisagistică cu foișoare și construire amfiteatru.
4. Proiectul „Construire și dotare așezământ cultural în sat Pleșani, comuna Călărași, județul Botoșani. Clădirea va cuprinde următoarele: spații de depozitare, săli de evenimente, spații tehnice și garderobă, vestiare, grupuri sanitare, cameră de sonorizare.
de