Astăzi: Sărbătoarea Bunei Vestiri

buna vestire

Astăzi – una dintre cele mai importante sărbători din cadrul Postul Paștelui și este cea mai veche sărbătoare a Maicii Domnului. Buna Vestire sau Blagovestenia reprezintă praznicul în amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavril a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu.

În Botoșani, Parohia din Str. Primăverii poartă hramul ”Bunei Vestiri”, iar credincioșii s-au adunat, smeriți, pentru a participa la slujbă. În această zi, este dezlegare la pește.

Despre această mare sărbătoare părintele Ilie Cleopa spunea că: „Astăzi răsună glas de bucurie în tot pământul. Astăzi Arhanghelul Gavriil îi vesteşte Fecioarei Maria că va lua în pântece şi va naşte în lume pe Fiul lui Dumnezeu, mântuirea întregului neam omenesc. Ziua de astăzi este mai sfântă şi mai veselitoare decât toate zilele veacurilor, căci aduce bucurie şi vesteşte mântuirea în toată lumea. Astăzi, Dumnezeu a căutat cu milă şi cu îndurare din cer spre pământ şi a auzit suspinele strămoşilor noştri şi plângerea tuturor celor ce se chinuiau în iad de la începutul lumii”.

SCURT ISTORIC despre Parohia ”Buna Vestire” din Botoșani

Aceasta a luat ființă la data de 1 mai 1995, prin Decizia IPS Daniel Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Atunci, a fost numit prin transfer de la Parohia Vorona Mare preotul Hrubaru Emilian cu misiunea de a construi o biserică în parohia nou înființată. În toamna anului 1995, a început construcția unui paraclis din lemn care a fost sfințit la data 25 martie 1996 de către PS. Părinte Episcop Calinic Botoșăneanul. Începând cu anul 2003, preot paroh este Pr. Dănuț Afloarei.

default
default
default
default
default

Articolul precedentVocea Sport @VoceaBotosani : Interviu în exclusivitate Sebastian Mailat
Articolul următor𝑪𝒂𝒎𝒑𝒂𝒏𝒊𝒆 𝒅𝒆 𝒅𝒐𝒏𝒂𝒓𝒆 𝒔𝒂̂𝒏𝒈𝒆 ”𝑴𝑨𝑰 𝒖𝒏𝒊𝒕̦𝒊 𝒑𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒗𝒊𝒂𝒕̦𝒂̆”