Senatorul PNL-Cristian Achiței-anunță reluarea în forță a lucrărilor pe DN 28B Botoșani- Tg Frumos

drum national
Senatorul PNL, Cristian Achiței, anunță reluarea în forță a lucrărilor pe DN 28B Botoșani- Tg Frumos
”Mobilizare bună a constructorului pe aproape toată lungimea Drumului Național DN 28B Botoșani-Tg. Frumos! Este ceea ce am constatat personal în aceste zile, după ce, în ultima perioadă, am fost bombardați mediatic cu fel de fel de opinii privind evoluția lucrărilor de modernizare a DN 28B”.
Tronsoanele de drum care au rămas sub trafic pe toată perioada sezonului rece cu un singur strat asfaltic au avut de suferit.
Lungimea totală a acestora nu este, însă, semnificativă pe raza județului Botoșani, astfel încât remedierea problemelor apărute se va putea face în cel mai scurt timp. Constructorul lucrează deja la ieșirea din municipiul Botoșani spre Zăicești, ca și pe tronsonul, mai puțin afectat, dintre Hârlău și Balș.
Sectoarele de drum cu două straturi asfaltice se prezintă în condiții foarte bune.
Constructorul a atacat și lucrările la podurile de la Buda, peste Miletin, și de la Flămânzi, la ieșirea spre Frumușica.
În zonele de lucrări în care acest lucru se impune, circulația autovehiculelor se face alternativ, fiind restricționată cu semafoare.
Termenul contractual de finalizare a lucrărilor de modernizare a Drumului Național DN 28B Botoșani-Tg. Frumos este luna august 2023.
Articolul precedentAstăzi, 27 martie: ”Ziua mondială a teatrului”
Articolul următorFC Botoșani are un nou sponsor