Vouchere de vacanță pentru angajații din mediul privat

Angajații din mediul privat ar putea să beneficieze, din banii datorați ca impozit pe venit, de vouchere de vacanță de câte 1.450 de lei anual, din 2024, dacă o propunere legislativă adoptată tacit la Senat ar ajunge să devină lege.

În schema propusă de inițiatori, angajatorii ar fi doar simpli intermediari, obligați să ducă la Finanțe câte o listă cu angajații care ar trebui să primească voucherele.

Propunerea legislativă privind modificarea și completarea OUG nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță vine cu o propunere inedită: angajatorii privați să poată cere de la stat, mai exact, de la finanțele publice județene, vouchere de vacanță pentru angajații lor, în valoare de 1.450 de lei pentru fiecare angajat.

Pentru că a fost depășit termenul pentru dezbatere la Senat, propunerea a trecut tacit de prima Cameră, iar acum se îndreaptă spre deputați, la votul final.

În mare, parlamentarii au stabilit în propunerea de față ca fiecare angajat din mediul privat să poată primi vouchere de vacanță de 1.450 de lei anual, dar numai de la un singur angajator, la care va depune o declarație pe propria răspundere manifestându-și opțiunea pentru a primi pe respectivul contract de muncă voucherele.

Mai mult, parlamentarii propun înlăturarea interdicției care există în prezent în OUG 8/2009 cu privire la cumularea voucherelor cu prima de vacanță sau biletele de odihnă – în același an fiscal, angajații vor putea primi și vouchere, și primă, și bilete de odihnă, dacă e cazul.

Angajatorii vor trebui să depună obligatoriu la Finanțe listele cu angajații și declarațiile de opțiune, din propunere reieșind destul de clar faptul că aceste vouchere ar urma să fie acordate tuturor angajaților plătitori de impozit pe venit – adică, cu alte cuvinte, beneficiul nu va depinde de angajator, acesta fiind doar un intermediar în obținerea voucherelor pentru angajații săi.

Motivul acestei propuneri, pe lângă încurajarea turismului autohton sau suplimentarea beneficiilor pentru salariați, este necesitatea de a crește gradul de conformare fiscală. Mai exact, încurajarea încheierii de contracte de muncă și, astfel, plata dărilor fiscale aferente către stat.

„Efortul bugetar pentru acordarea de vouchere de vacanță celor circa 4,2 milioane de salariați din sectorul privat este de aproximativ 6,09 miliarde lei. Însă, efectul global este unul pozitiv, deoarece din această sumă estimăm că circa 60%-65% se va întoarce la bugetul de stat sub formă de TVA, taxe, impozit pe salarii, impozit pe profit etc.”, scrie în expunerea care însoțește propunerea în Parlament, iar inițiatorii amintesc de efectul benefic al acordării voucherelor de vacanță personalului angajat în sectorul bugetar.

În acest moment, voucherele de vacanță în mediul privat se acordă conform OUG 9/2008 iar nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaților reprezintă contravaloarea a maximum șase salarii de bază minime brute pe țară. Voucherele sunt impozitate cu 10%, dar nu li se aplică deloc contribuții atâta timp cât se încadrează în plafonul antemenționat. Adică, în prezent, aceste vouchere reprezintă o cheltuială a angajatorului, care beneficiază de un regim fiscal avantajos dacă se respectă condițiile prescrise. Ceea ce propun parlamentarii prin acest proiect, este, practic, acordarea acesor vouchere din banii statului a aceleiași sume pe care o pot primi și bugetarii. În continuare, angajatorii cu posibilități financiare îndestulătoare vor putea să le acorde și mai mulți bani de vacanță angajaților, ca beneficiu extrasalarial, peste ceea ce le-ar oferi statul.

Această propunerea legislativă nu se aplică momentan pentru că trebuie să treacă de deputați, să fie aprobată de președintele statului și să fie publicată în Monitorul Oficial.

Articolul precedent„Istoria mămăligii”, scrisă de un britanic.
Articolul următorMai bine pregătiți, încă de la grădiniță