Au demarat lucrările de modernizare a Drumului Județean DJ293A, Viișoara – Viișoara Mică – Coțușca. Este primul dintre cele cinci drumuri județene ce vor fi modernizate prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Finanțarea se ridică la peste 23,3 milioane de lei, la care se adaugă o cofinanțare a Consiliului Județean Botoșani de aproximativ 600 de mii de lei.
Lucrările pe DJ293A, Viișoara – Viișoara Mică – Coțușca, se vor întinde pe o distanță de 6 kilometri, iar durata de execuție este de 18 luni. Structura drumului este formată dintr-un strat de balast de 25 de centimetri și unul de piatră spartă de 15 centimetri, peste care se vor așterne două straturi de asfalt de 10 centimetri.
Valoarea totală a proiectului, în care este inclus și TVA și cheltuielile neeligibile este de aproximativ 24 de milioane de lei.
