Rezultatele examenului național de bacalaureat înainte de contestații
La nivelul județului Botoșani, au promovat examenul național de bacalaureat 1875 elevi din 2694 prezenți la toate probele examenului național de bacalaureat. La nivelul județului Botoșani, rata de promovabilitate este 72,94% pentru absolvenții seriei curente.
”O felicităm pe această cale pe Mera Andra, de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Botoșani care a obținut media 10 la examenul de bacalaureat, ea fiind absolventă a profilului Matematică-Informatică. Felicităm absolvenții pentru rezultatele obținute la examenul de bacalaureat! Mulțumim colegilor implicați în buna organizare și desfășurare a examenului. Mult succes, în continuare!”, a spus prof. Bogdan Suruciuc, inspectorul general școlar al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.
Astăzi, 03.07.2023, până la ora 18,00 se pot depune contestații, atât în centrul de examen, cât și online, la adresele menționate pe site-ul Inspectoratului școlar județean Botoșani, https://isjbotosani.ro/…/bacalaureat_2023_sesiunea…
Rezultatele finale vor fi anunțate pe data de 7 iulie 2023.