Elevii din Hilișeu Cloșca cu rezultate bune la învățătură, recompensați de preotul din sat

Pentru a-i recompensa pe elevii silitori preotul din satul Hilișeu Cloșca, comuna Hilișeu Horia, a decis să folosească banii adunați la cutia milei. Prin acest gest, preotul vrea să ofere un exemplu și celorlalți școlari dându-le și un motiv să învețe cât mai bine.

Preotul Cătălin Florin Istrate, preot paroh la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Hilișeu Cloșca, spune că ideea acordării acestor burse a venit înainte de Crăciunul din anul 2022.

După întrunirea Consiliului Eparhial, s-a ajuns la concluzia că elevii buni la învățătură trebuie recompensați, indiferent de situația lor materială. Așa s-a stabilit ca cel mai bun pe nivel de învățătură, din ciclul gimnazial, să primească o mini-bursă din banii strânși de biserică, de la comunitate, inclusiv prin cutia milei.

Având în vedere că nu mai există elevi de clasa a VI-a, acum au fost acordate trei burse, în valoare de câte 300 de lei fiecare. Adică, pentru cei mai buni, din clasele a V-a, a VII-a și a VIII-a. Bursa este oferită de două ori pe an: de Paști și de Crăciun.

Articolul precedent10 la Bacalaureat
Articolul următorCredite cu dobânzi mai mici