Peste o săptămână, toți elevii încep școala fizic, chiar dacă în schimburi, motivat de lucrările de reabilitare și modernizare efectuate în mai multe unități de învățământ.
Dacă în județul Botoșani relocările s-au desfășurat relativ simplu, în municipiul Botoșani există o mai mare dificultate în relocarea unităților de învățământ și mutarea elevilor în spații corespunzătoare, deoarece numărul școlilor aflate în același timp în reabilitare, este ridicat.
Cu toate acestea, împreună cu colegii directori ai unităților de învățământ, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani a identificat spații în care elevii să își desfășoare cursurile în condiții optime, în două, respectiv, izolat, trei schimburi.
„La acest debut de an școlar avem, în județul Botoșani, zeci de școli care se află în proces de reabilitare, consolidare sau construcție, motiv pentru care, în permanență, am căutat și am găsit soluții de relocare a elevilor în alte spații în care să se desfășoare actul educațional. Cu mai puțin de două săptămâni până la începerea cursurilor, am vizitat, din nou, școlile din Botoșani aflate în reabilitare, pentru a verifica stadiul lucrărilor și pentru a mă asigura că acestea avansează”, a declarat Bogdan Suruciuc, inspectorul școlar general.



