Local 🙏Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului este prăznuită pe 21 noiembrie

🙏Sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului este prăznuită pe 21 noiembrie

Este ziua în care Maica Domnului a fost dusă la templul din Ierusalim de către părinții săi, Ioachim și Ana.
Aducerea ei la templu a fost o urmare a promisiunii făcute lui Dumnezeu de părinții ei. În rugăciunile lor de a le dărui un copil, Ioachim și Ana au făgăduit că, dacă vor avea un copil, îl vor duce la templu și îl vor închina Lui.
Aici a fost întâmpinată de marele preot Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Acesta o va duce în Sfânta Sfintelor, încăperea cea mai sfântă din templu, unde doar arhiereul intra o singură dată pe an.
Sfinții Părinți afirmă că a fost dusă în acest loc, pentru că ea însăși avea să devină „Sfânta Sfintelor”, templu al Pruncului dumnezeiesc Care Se va naște din ea. Astfel, sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică anticipează Nașterea Mântuitorului. Nu întâmplător, începând cu această zi, în cadrul slujbei Utreniei se cântă Catavasiile: „Hristos se naște, slăviți-L!…”
În popor, Vovidenia sau Ovedenia, care în slavonă înseamnă „intrare”. Este o sărbătoare de origine ierusalimiteană, care a luat naștere în secolul al VI-lea.
Ca bucuria sărbătorii Intrării Maicii Domnului în Biserică să nu fie umbrită de post, Biserica a rânduit ca pe 21 noiembrie să fie dezlegare la pește.
Astăzi este hramul #Bisericii Vovidenia Botosani, fotogaleria surpinzând fragmente din slujbele oficiate cu prilejul sărbătorii.
Exit mobile version