Local Șapte persoane rănite într-un accident rutier la Pădureni, comuna Șendriceni – acestea...

Șapte persoane rănite într-un accident rutier la Pădureni, comuna Șendriceni – acestea se aflau într-un singur autoturism care a ajuns într-un copac

Șapte persoane rănite într-un accident rutier la Pădureni, comuna Șendriceni – acestea se aflau într-un singur autoturism care a ajuns într-un copac
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, precum și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Echipajele de intervenție au constatat că autoturismul a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un copac de pe marginea drumului. În urma impactului au rezultat șapte victime, dintre care una a fost găsită încarcerată, însă conștientă. Pompierii au acționat cu echipamentele specifice pentru extragerea acesteia în condiții de siguranță.
Toate cele șapte persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. De asemenea, pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor.
Cazul a rămas în atenția Poliției, care continuă cercetările.
Exit mobile version