Compromis în Coaliție: Reforma administrației avansează, dar cu mari excepții de la tăierile de salarii.
După o ședință maraton de trei ore și jumătate, liderii coaliției de guvernare au ajuns la un consens privind proiectul de reformă a administrației. Deși premierul Ilie Bolojan a susținut inițial o reducere generalizată a cheltuielilor, presiunea politică din partea PSD a dus la excluderea celor mai mari sectoare bugetare de la măsura tăierii salariilor cu 10%.
În urma negocierilor, s-a decis ca următoarele categorii să nu fie afectate de scăderile salariale de 10%, urmând să identifice alte modalități de reducere a cheltuielilor: sănătate, educație, siguranță publică, precum și pentru Ministerele deja reorganizate.
În prezent, reforma care viza inițial o scădere cu 10% a cheltuielilor de personal la nivelul întregului aparat bugetar pare să se transforme într-o restructurare selectivă, aplicabilă doar ministerelor și agențiilor care nu au fost incluse pe lista excepțiilor negociate astăzi.
Practic tot oamenii simpli suportă tot greul, bugetarii fiind exceptați aproape în totalitate.
