Permis de conducere fals descoperit la Vama Racovăț
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț efectuează cercetări în privința unui bărbat ucrainean, în vârstă de 37 ani asupra căruia au descoperit, la controlul de frontieră, un permis de conducere, care s-a dovedit a fi fals.
Acests s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, în calitate de conducător al unui autoturism.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și a persoanei, ocazie cu care, asupra bărbatului, polițiștii de frontieră au descoperit un permis de conducere similar celor eliberate de autoritățile din Ucraina, cu datele de identificare ale acestuia.
În urma verificărilor specifice efectuate, s-a stabilit că permisul descoperit nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
