Local Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare în Franța pentru viol...

Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare în Franța pentru viol în grup, depistat în Vama Stânca

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un cetățean moldovean, în vârstă de 35 de ani, căutat de autorităţile din Franța pentru executarea unei pedepse privative de libertate de 20 de ani. Acesta s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, la volanul unui autoturism.
La controlul de frontieră, polițiștii au constatat că pe numele bărbatului este emisă, de către autoritățile din Franța, o alertă privind punerea în aplicare a unui mandat de arestare, acesta având de executat o pedeapsă priviativă de libertate de 20 de ani de închisoare pentru săvârşirea mai multor infracțiuni sexuale.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoșani, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Exit mobile version