Bărbat condamnat la 20 de ani de închisoare în Franța pentru viol în grup, depistat în Vama Stânca

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat un cetățean moldovean, în vârstă de 35 de ani, căutat de autorităţile din Franța pentru executarea unei pedepse privative de libertate de 20 de ani. Acesta s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, la volanul unui autoturism.
La controlul de frontieră, polițiștii au constatat că pe numele bărbatului este emisă, de către autoritățile din Franța, o alertă privind punerea în aplicare a unui mandat de arestare, acesta având de executat o pedeapsă priviativă de libertate de 20 de ani de închisoare pentru săvârşirea mai multor infracțiuni sexuale.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoșani, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Articolul precedent10 iunie 1912 – Marele succes al lui Aurel Vlaicu la mitingul aviatic de la Aspern (Austria)
Articolul următorBotoșăneanul Florin Talpan, jurist la CSA Steaua, nu se mai satură de procese