Aceasta are loc cu prilejul sărbătoririi, în fiecare an, la 29 iunie, a Zilei Polițiștilor de Penitenciare din România și reprezintă un moment de recunoaștere a profesionalismului, dedicării și responsabilității oamenilor din spatele uniformelor, cei care își îndeplinesc zilnic misiunea în slujba comunității.
Timp de patru zile, cinci echipe, s-au întrecut pe teren, câștigătorii jucătorii din Armată. Iată clasamentul
„Mulțumim fiecărui jucător care a lăsat totul pe teren. Fiecărui suporter care a strigat până a răgușit. Unele trofee se așează în vitrină, altele rămân pentru totdeauna în suflet. La finalul acestei ediții, am câștigat cu toții ceva mai prețios decât o medalie: amintirea unor zile în care respectul, prietenia și spiritul de echipă au fost adevărații învingători”, au transmis reprezentanții Penitenciarului.
Competițiile au avut loc in perioada 23-24 iunie pe
Stadionul Dinamo, Parcul Mihai Eminescu, Botoșani și a fost organizat cu sprijinul IPA Regiunea 5 Botoșani, Club Sportiv Prison Defenders Botoșani, Sindicatul Novo Legis și SNPP Filiala Botoșani.
