După ce a câștigat o grupă dificilă în care au mai fost repartizate Croația și Belgia, două dintre performerele Mondialului de acum patru ani, Maroc a mai reușit o mare surpriză în cadrul Cupei Mondiale din Qatar.
Marți, Ziyech & compania au scos-o din competiție pe Spania, la capătul unui meci fără goluri. Nici reprizele suplimentare nu au adus vreo modificare pe tabela de scor, chiar dacă Spania a avut o ocazie mare chiar în ultimul minut al timpului suplimentar, atunci când Pablo Sarabia a lovit bara porții apărate de Bono.
La penalty-uri, totul a decurs în favoarea marocanilor, care au și avut în portarul Bono un înger păzitor. Spaniolii au ratat primele trei lovituri de pedeapsă, două dintre acestea fiind parate de goalkeeperul legitimat la Sevilla. Aricanii au bifat două reușite de la punctul cu var, cea decisivă fiind semnată de Hakimi.
Maroc a făcut astfel pasul către sferturile Mondialului, asta după ce au reușit să depășească faza grupelor pentru prima dată în ultimii 36 de ani. Pentru un loc în careul de ași al turneului, ”leii din Atlas” vor lupta împotriva Portugaliei.
Fără Cristiano Ronaldo pe teren din primul minut, naționala lusitană s-a distrat aseară cu Elveția, viitoarea adversară a României în preliminariile pentru Euro 2024. Portugalia s-a impus cu scorul de 6-1, 2-0 fiind scorul pauzei.
Eroul portughezilor a fost Goncalo Ramos, nimeni altul decât chiar înlocuitorul lui Cristiano Ronaldo în garnitura de start. Tânărul atacant legitimat la Benfica a reușit un hattrick, prin goluri marcate în minutele 17, 51 și 67. Veteranul Pepe, Guerreiro și în final de meci Leao au completat ”setul” pentru naționala antrenată de Fernando Santos. Pentru Elveția a înscris Akanji în minutul 58, atunci când Portugalia conducea deja cu 4-0.
Sferturile Cupei Mondiale
Partidele de aseară au completat tabloul Cupei Mondiale Qatar 2022, Maroc și Portugalia urmând a se înfrunta pentru accederea în semifinalele turneului. Cele 4 meciuri sunt programate în vineri și sâmbătă (8-9 decembrie), după următorul program:
Vineri 8 decembrie:
17:00 Croația – Brazilia
21:00 Olanda – Argentina
Sâmbătă 9 decembrie:
17:00 Maroc – Portugalia
21:00 Anglia – Franța