Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani a anunțat că 21 de drumuri județene și trei drumuri naționale sunt închise circulației. Totodată, s-a decis suspendarea cursurilor în unitățile de învățământ din județul Botoșani.
Aproximativ 72 de persoane din mai multe autovehicule rămase înzăpezite pe drumurile naționale și județene au fost salvate de pompierii militari și voluntari, în ultimele ore. Șapte dintre ele au fost cazate la Primăria Mihălășeni, iar două la Primăria Unțeni. O parte din misiunile din teren au fost coordonate de prefectul județului, Sorin Cornilă.
Alte trei persoane din localitățile Adășeni, Liveni și Drăgușeni, care trebuiau să ajungă la dializă, au fost preluate de un echipaj al ISU Botoșani și transportate la centrul specialitate din Botoșani.
Pe unele tronsoane de drumuri, stratul de zăpadă depășește un metru și jumătate.
Pe celelalte drumuri din județul Botoșani se circulă în condiții de iarnă, vizibilitatea fiind redusă din cauza zăpezii viscolite.
„Având în vedere faptul că meteorologii au prelungit „Codul Portocaliu” de ninsori abundente și viscol, recomand cetățenilor să nu se pornească la drum în aceste condiții”, este apelul Prefectului județului, Sorin Cornilă.
Având în vedere situația operativă existentă la nivelul județului Botoșani, începând cu ora 13.00, în urma ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, prefectul județului, Sorin Cornilă, a decis activarea Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției la sediul ISU Botoșani, din care fac parte câte un reprezentant al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, Secției Drumuri Naționale, Direcției de Drumuri Județene și Poduri și Sectorul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani.
La întâlnire au fost prezenți inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Bogdan Suriciuc și un reprezentant al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
În urma analizei situației existente la nivelul județului Botoșani, s-a decis suspendarea cursurilor școlare în toate unitățile de învățământ din județ, pentru ziua de joi, 6 aprilie a.c..
Totodată, s-a hotărât ca persoanele dializate să rămână internate pe Secțiile de Nefrologie a Spitalului Județean Mavromati Botoșani și a Spitalului Municipal Dorohoi.
Numărul de telefon la care pot fi oferite informații despre starea drumurilor : 0231/508 146.
În continuare, toate structurile Ministerului Afacerilor Interne sunt implicate în gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteo extreme și se lucrează în sistem integrat.
Drumuri cu circulație închisă la data de 5 aprilie 2023, ora 17.00:
DRUMURI NAȚIONALE CU CIRCULAȚIE ÎNCHISĂ:
1. DN 24C Rădăuți Prut – Ștefănești, județul Botoșani;
2. DN 29D Botoșani – Ștefănești, județul Botoșani;
3. DN 29 Botoșani – Săveni, județul Botoșani;
DRUMURI JUDEȚENE CU CIRCULAȚIE ÎNCHISĂ:
1. DJ 293 Dumeni – Havârna – Mileanca
2. DJ 282H Răuseni – Rediu – lim. jud. Iași
3. DJ 294 – DN 29 Gulioaia – Dângeni – Brăteni
4. DJ 208H Copălău – Cebu – Dracșani – Sulița – DJ 297
5. DJ 296A Roșiori – Costești
6. DJ 282 Hănești – Dângeni
7. DJ 291K Lozna – Cândești – Talpa
8. DJ 294 DN 29 Dângeni – Mihălășeni – DN 24C
9. DJ 298A Mileanca – Darabani
10. DJ 207N Cristești – DN 28B
11. DJ 291D Loturi Enescu – Cristinești – Oroftiana
12. DJ 291C Hilișeu – Racovăț
13. DJ 293 Mileanca – Puțureni
14. DJ 294C Manoleasa – Hănești
15. DJ 207N Cristești –DN 28B
16. DJ 293 DN 29A Dumeni – Havârna – Mileanca – Puțureni
17. DJ 291C Manoleasa – Hănești
18. DJ 291C Hilișeu – Racovăț
19. DJ 291D Ibănești – Suharău – Oroftiana
20. DJ 282 Flămânzi – Prăjeni – lim. jud. Iași
21. DJ 282H Călărași – Liberatea – DN 24C