Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, organizează, vineri, 28 aprilie 2023, ora 11.00, o nouă ediție a întâlnirilor Poeți în dialog. Invitații lunii aprilie sunt Moni Stănilă și Constantin Acosmei. Evenimentul va avea loc la Liceul „Dimitrie Negreanu” din Botoșani și va fi moderat de Lucia Țurcanu.
Moni Stănilă (n. 1978, Tomești, jud. Timiș) a studiat teologie ortodoxă la Timișoara și Sibiu. Din 2010 trăiește în Chișinău, unde conduce, împreună cu Alexandru Vakulovski, cenaclul literar „Republica” al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”. Este redactor-șef al Editurii Prut.
În 2007 a publicat jurnalul de convertire Iconostas (Graphe), iar în 2009 și-a făcut debutul în poezie cu Postoi parovoz. Confesiunile dogmatistei (Ninpress-Charmides). A publicat volumele de poezie: Sagarmatha (Tracus Arte, 2012), Colonia fabricii (Cartea Românească, 2015), O lume de evantaie, pe care să nu o împarți cu nimeni (Charmides, 2017), Ale noastre dintru ale noastre (Casa de editură Max Blecher, 2020), Ofsaid (Nemira, 2022).
Moni Stănilă este autoarea romanelor Al 4-lea (Tracus Arte, 2013), Războiul solomonarilor (Polirom, 2018), Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare (Polirom, 2019), Țipă cât poți (Polirom, 2020).
În 2023, a obținut Premiul Radio România Cultural pentru volumul Ofsaid.
Constantin Acosmei (n. 1972, Târgu Neamț) este, din 1998, bibliotecar la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” din Iași. A luat parte la întâlnirile de la Club 8, în perioada 1997-2005, devenind și membru al asociației culturale cu același nume.
În 1995, a publicat volumul de poezie jucăria mortului (Pan), reeditat în 2002 (Vasiliana) – ediție revăzută și adăugită, în 2006 (Vinea) și în 2012 (Casa de pariuri literare) – ediție revăzută.
Este prezent în mai multe antologii: Club 8 – Poetry, trad. Adam J. Sorkin și Radu Andriescu (Editura T, 2001); oZone Friendly. Iași. Reconfigurări literare, coord. O. Nimigean (Editura T, 2002); Cartea roz a comunismului, coord. Gabriel H. Decuble (Versus, 2004); Nasturi în lanul de porumb, coord. V. Leac (Brumar, 2008); Prima mea beție, coord. Gabriel H. Decuble (ART, 2009); Poezia antiutopică. O antologie a douămiismului poetic românesc, coord. Daniel D. Marin (Paralela 45, 2010); Noua poezie nouă. O antologie a poeziei române postmoderne, coord. Dumitru Chioaru (Limes, 2011) ș.a.
Constantin Acosmei a obținut, pentru jucăria mortului, Premiul pentru debut al Asociației Scriitorilor din Iași (1996) și Premiul Euridice pentru poezie (2008).